Cine sunt eu, dincolo de aparențe: valorile mele, principiile mele, manifestul meu

 

🔥 Nu scriu rândurile astea ca să impresionez. Nu mă interesează etichetele, imaginea perfectă sau ce așteaptă lumea să vadă. Scriu ca să las clar, necosmetizat, ceea ce contează pentru mine. Valorile mele. Principiile care mă definesc. Și da – cine sunt eu, dincolo de tot ce am fost nevoită să joc în trecut.

🎯 În ce cred

Cred în adevăr, spus clar, fără ocolișuri.
Cred în demnitate, chiar și atunci când doare.
Cred în muncă cinstită și în oameni care nu au nevoie de funcții ca să aibă valoare.
Cred în comunicare reală, nu în poleială și fraze „corecte politic”.
Cred în autenticitate – pentru că orice altceva e doar pierdere de timp.

💡 Ce nu mai accept

Nu mai accept superficialitate, prefăcătorie, lingușeală.
Nu mai tolerez oameni care se ascund în spatele funcțiilor sau al tăcerii „diplomatice”.
Nu mai port greutăți care nu-mi aparțin și nici vinovății plantate de alții.
Nu mai joc roluri.
Și mai ales: nu mai cer voie să fiu eu.

🧭 Principiile după care mă ghidez

– Fii directă. Spune ce simți, dar cu responsabilitate.
– Nu te trăda pentru liniște temporară.
– Nu accepta respectul doar pe jumătate – dacă lipsește, pleacă.
– Când ceva doare constant, nu e „provocare”, e semnal de alarmă.
– Nu ai nevoie de permisiune ca să-ți schimbi viața. Ai nevoie doar de curaj.

 

📌 Manifestul meu personal

Nu mai am timp de măști, de jocuri, de vorbe frumoase care nu spun nimic. Am învățat, uneori pe pielea mea, că viața nu așteaptă. Că tăcerea nu repară. Că „merge și așa” e doar începutul prăbușirii.

Nu mai trăiesc cu jumătăți de adevăr. Nu mă mint și nu îi las pe alții să mă mintă. Spun lucrurilor pe nume, chiar dacă doare. Prefer durerea unei tăieturi clare decât falsitatea ascunsă în politețe.

Demnitatea mea nu e negociabilă. Am stat în genunchi prea mult ca să nu știu cât valorează coloana vertebrală. Azi merg cu capul sus – chiar și când doare, chiar și când totul pare împotrivă.

Autenticitatea mea e cea mai scumpă avere. Nu joc roluri ca să plac. Sunt directă, lucidă, imperfectă, dar vie.

Independența nu e un lux – e o nevoie. Nu cerșesc validare, nu vând libertatea pentru liniște aparentă. Dacă trebuie să o iau de la capăt, o fac – dar în termenii mei.

Cred în muncă cinstită, respect real și comunicare clară. Nu tolerez vorbe goale, promisiuni false sau oameni care se cred zei în funcții mici. Când simt lipsa de respect, mă retrag. Definitiv.

Îmi port singură greutățile, dar le dau drumul când nu-mi mai aparțin. Trecutul nu mă definește – doar m-a învățat cine sunt.

Știu ce merit. Știu ce nu mai accept. Și mai ales, știu cine nu vreau să mai fiu.

Mai bine singură și liberă decât în lanțuri aurite. Mai bine tăcere asumată decât zgomot fără sens. Mai bine eu, așa cum sunt, decât un personaj scris de alții.

Aceasta sunt eu.
Și nu mai cer voie să fiu.

 

📌 Dacă și tu simți că te-ai pierdut printre compromisuri, întreabă-te: cât din viața ta reflectă ce ești cu adevărat? Și dacă răspunsul te doare, ai deja începutul unei schimbări. Una în care tu decizi cine ești.